sâmbătă, 10 martie 2012

România, casa mea!

Ieri, pe Radio România Actualităţi, academicianul Eugen Simion premia o scrisoare de la un ascultător patriot, o scrisoare în care respectivul patriot spunea că România e casa lui bla-bla-bla... Am preluat din mers metafora şi încerc acum cu scârbă s-o continui, eu nemafiind de mult timp patriot, cel puţin nu în accepţia lui Eugen Simion şi a celor care conduc România în calitatea lor josnică de parlamentari, miniştri etc. Eu sunt mai curând patriot în sensul titlului cărţii scriitorului Daniel Săuca de la Zalău: "România nu mai e ţara mea!"

Dar, să continuăm...
România este casa mea, mare şi frumoasă, într-adevăr, dar cu acoperişul ciuruit prin care plouă mai mereu, şi când e senin afară, cu un salon vast în care poţi face o nuntă, şi prin care mişună zi şi noapte hoţii care tot găsesc ceva de furat, deşi eu ştiam de mult că nu mai au ce; hoţii sunt dirijaţi pe acolo de cel pe care-l plătesc s-o administreze. Eu dorm într-un ungher în debara, pe un fotoliu cu arcurile ieşite. În dormitoarele calde cu paturi pufoase se destrăbălează marinari beţi cu târfe blonde, procurori şi judecători părtinitori cu buzunarele doldora de euro, domnişoare cu botox în buze şi silicon în ţâţe. În mijlocul salonului, mesele sunt pline mereu, ca la nuntă, ca la chiolhan, mâncare şi băutură ca la Vodă, le tot car de prin hypermarket şi din pieţe, iar drept recunoştinţă, îmi aruncă şi mie câte un coltuc de pâine şi un iadeş, că atât merit, că e criză, cică. Da, România este casa mea în care sunt străin şi în care administratorul noaptea organizează orgii, iar ziua îmi ţine cuvântări înflăcărate că el e solidar cu mine, cel din debara, că trebuie să fiu patriot, că trebuie să fac economie la curent electric, la gaz şi la apă de băut. Da, România e casa mea scumpă de pe pereţii căreia curge molozul, unde musafirii scrobiţi, grobieni şi vorbăreţi se privesc în ecranele televizorului hăhăind, unde miniştrii educaţiei şi culturii ies de la sindrofia dintre salon şi dormitor şi se pişă pe biblioteca mea strânsă carte cu carte o sută de ani.

Ce mai, România e casa mea, e ţara mea. Şi nu pot să nu-mi amintesc bancul cu viermele care o întreabă pe mama lui: "Mamă, noi am putea trăi într-un măr?" "Da, fiul meu!" "Atunci de ce locuim într-un căcat?" "Pentru că asta e ţara noastră!"

8 comentarii:

ioan vistea spunea...

Da, DAD, sugestiva,teribila simbolistica si intruchiparea Romaniei vazuta din..."debara"!dar mai exista o varianta, o perspectiva mai putin defetista si mai putin ironic-plangacioasa. Anume, ca fiecare dintre noi, sau oricum cat mai multi, sa ne smulgem din fotoliul cu arcurile rupte, iesite prin stofa, sa parasim "debaraua" cu o matura si un faras in mana, atat,pentru a deretica locul infestat de toate netrebniciile si ticalosiile orgiastice ale tatelor incotrocenite. Sa avem puterea de a crede ca suntem capabili sa infiintam propria noastra firma de "salubrizare" si "deratizare"!
Asta sper, asta ar fi de dorit!!

Augustin spunea...

Aşa trebuie, dar ştii cât e de complicat. Să ne uităm ce s-a ales de mitingurile din iarna asta... Şi să ne mai mirăm că serviciilor li se măresc salariile în plină criză!

ioan vistea spunea...

Ma ingrijoreaza si pe mine paradoxul ca primavara, in loc sa dezghete energiile si elanul protestatar, parca da sa le-drepte spre gratare si sunet de pahare.Suntem un neam sucit, corcit, tarat si tarat numai in proximitatea clipei si a lui"ce-o da Domnul!"? Mai am ceva rabdare pentru a afla, eventual, ca ma insel. In schimb, ma uluieste si ma intriga pasivitatea si lentoarea cu care opozitia unita intelege sa declanseze si sa intretina mecanismele propagandei, in sensul bun al cuvantului, pentru a da un sens, un semnal de sustinere efectiva si pragmatica fenomenului de "trezire" a civismului in pericol sa se stinga si sa ramana doar un puseu izolat.

dimovici spunea...

Cum să părăsim "debaraua" când din democraţie a rămas doar cenuşa şi în "casă" domneşte dictatura cea veche a "Baccişului"?
Cu mare durere,trebuie să recunosc că în casa mea mă simt din ce în ce mai străin. Mai străin decât în 1974!

Augustin spunea...

Domnule Dimovici, care casă? România sau Germania? Sper că nu e şi Germania o casă ruinată ca România, că atunci chiar că totul e pierdut.

Augustin spunea...

Draga I.V., în privinţa opoziţiei nu mai înţeleg nimic. Eu credeam că un politician din opoziţie, urmând să vină la putere pe post de premier, are nişte soluţii, măcar teoretice. Victor Ponta mă uluieşte. El vrea să vină la putere spunând că nu e bine că, în sfârşit, Băsescu şi ai lui s-au hotărât să dea înapoi o brumă din salariile amputate. Cică, anul viitor salariile vor fi tăiate din nou, pentru că nu vor fi bani. Păi, atunci de ce mai vrea să vină la putere? De belit ne belesc şi ăştia, n-avem neapărată nevoie de nişte asupritori mai flămânzi. Eu credeam că asta este esenţa democraţiei. Vii la putere promiţând că vei realiza una, alta, iar dacă într-un an, doi, n-ai reuşit, demisionezi şi treci la loc în opoziţie. Dar la noi e originală democraţia de nu se poate.

dimovici spunea...

Şi în exil porţi casa cu tine; în suflet şi pe umeri, şi o cari cu tine până în groapă.
Germania este o altă planetă, cu problemele ei... Gândiţi-vă la saşii de la noi: "sasului trebuie să-i spui ce să facă, el face şi nu întreabă "de ce?""

ioan vistea spunea...

Absolut de acord cu tine. Ma deranjeaza in primul rand ATITUDINEA opozitiei, mai bine zis ambiguitatea in care se complace.In loc sa accentueze degringolada si disperarea de cauza a puterii cade in capcana pacatului populist al acesteia. In felul acesta gireaza planul de imbrobodire si de momire a celor mai slabi de ingerul cunoasterii.O singura ]ntrebare e deajuns, repetata obsesiv: de ce acum doi ani a fost necesara amputarea veniturilor iar azi, in aceleasi conditii de recesiune intregirea lor este posibila? Eu cred ca opozitia trebuie trezuta din propriul somn pentru a-si lua rolul in serios. Daca nu vrea sa sfarseasca politic in lehamitea si sictirul general!