LIS - 62

Pare de necrezut, dar poetul Liviu Ioan Stoiciu a împlinit astăzi 62 de ani. Om de o probitate morală ireproşabilă (v. în acest sens şi jurnalul postum al lui Aurel Dumitraşcu), tocmai din această cauză părând multora cârcotaş, LIS este şi un poet de excepţie. Deşi ştiu că legea dreptului de autor nu-mi permite să reproduc un poem integral, voi încălca-o cu bună ştiinţă şi voi reproduce din relativ recentul volum al lui LIS Pe prag (Vale-Deal) poemul

Drum stins
aşa rea. De parcă nu se mai simţea despărţirea
şi bucuria. Săreau într-un picior,
se aruncau unii în braţele altora, chiuiau - deşi
unii mureau după aceea, iar alţii
se împreunau la întâmplare, să-şi plângă amarul şi
singurătatea. Eu urcam
pe atunci zilnic în satul vechi,
uitat de Dumnezeu, unde erau ăştia, mă opream pe la
biserica părăsită şi mă uitam cum se
distruge încetul cu încetul, că aluneca pământul...

Acum, nu se mai întâmplă nimic,
nicăieri. Pe aici mama, săraca, nu mai înfige
toporişca în tocul uşii, venită de pe
lumea cealaltă: să nu mai plouă cu pietre - nici
măcar atât. Nici nu mai
sunt atât de nervos cum eram înainte. Eu

sunt cel care a scris aici,
mare: "Drumul spre fericire", dar cine să mă creadă?
Numai eu ştiu de câte ori m-am întors
din drumul ăsta. Că am fost
pe aici - pe cuvânt! Între timp, drumul s-a stins.