Nichifor Crainic a scris, printre altele, următoarele versuri: "Sunt duh învelit în nălucă de humă/Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă/Dar sunt nespusă-ntrebare!/Ce gând de destoinic să-mi spună-ncotro e/Oceanul de foc, ce, icnind fără voie,/Zvârlitu-m-a viu în mişcare?!"
Cred că nu trebuie să atrag atenţia asupra profunzimii versurilor acestora care ţin de filosofie existenţialistă. Eu sunt siderat că omul care a scris acest poem a fost arestat ca un golan, dus la Aiud şi bătut bestial de câte ori voia un gardian analfabet şi rău ca o fiară. Mi-a povestit acestea profesorul de română-franceză Nicolae Enescu, coleg de celulă cu el. Pun o întrebare neghioabă: dacă gardienii care-l urgiseau pe Nichifor Crainic ar fi înţeles ce poezie a scris, l-ar mai fi oropsit atâta? Întrebarea e neghioabă şi retorică. Vai de noi, cum se mai scrie istoria!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu