Un bărbat traversează România de la capitalism la socialism şi înapoi la capitalism

Catia Maxim este o autoare care scrie, cum se zice, anul şi romanul. A publicat până acum: Încă un pas (2007), Clipe salvate (2008), Ghici pe cine iubesc eu (2009). Noi ne vom ocupa aici de romanul Între timpuri (Editura Tracus Arte, 2010).
Într-o vreme în care romancierii scriu despre perioada actuală, dar mai ales despre cea a trecerii de la socialismul multilateral dezvoltat la capitalismul original, de cumetrie, la capitalismul sălbatic de astăzi, Catia Maxim se preocupă – dând timpul înapoi cu o jumătate de secol – de perioada tranziţiei de la capitalismul interbelic la comunism. Dar n-o face neapărat la modul realist şi nici şarjat, ci mai curând prin intermediul psihologiei personajului principal care-şi trece în revistă viaţa pe patul de agonie. Există două timpuri ale acţiunii, marcate şi grafic: cu caractere normale e naraţiunea propriu-zisă, cu italice – agonia personajului şi amintirile afective. Alternanţa aceasta de texte nu rupe deloc coerenţa naraţiunii şi nici cursivitatea poveştii. Ba, ele sunt sporite de structurarea romanului pe capitole scurte şi bine articulate într-o logică a cărţii.
Viaţa lui Tudor începe la Bucureşti, ca băiat de prăvălie la fratele său mai mare, Matei, în perioada dintre războaie. „Patronul” său se poartă cu el mai rău decât unul străin. Dar destinul le aranjează, băiatul venit de la…Glodeni, de la vaci, reuşind să termine un liceu de băieţi, mutându-se la o altă prăvălie, în Rahova, unde se însoară cu fata stăpânului. De aici încolo, Tudor se dovedeşte un om stăpân pe viaţa lui. Intră în fel de fel de afaceri, face bani, pierde bani, e în perioada tulbure a venirii comuniştilor la putere, viaţa de familie nu e deloc una fericită, având o lungă relaţie extraconjugală cu o femeie de la un cazinou, apoi cu o cumnată căreia-i face o fiică pe care n-o recunoaşte oficial, în vârtejul evenimentelor face şi câteva luni de închisoare la Văcăreşti... Interesant este că „şmenurile” (titlu de capitol) din perioada de tranziţie de la burghezie la comunism seamănă în mare măsură cu cele din tranziţia anilor ‘90, afacerile murdare fiind şi apanajul nomenclaturii din zorii comunismului, nu doar al celei de astăzi. Tudor face parte din categoria celor care încearcă să se descurce în hăţişurile unei vieţi dure, să iasă din rândurile groase ale celor care trăiesc de azi pe mâine. După tranzacţii imobiliare la limita legalităţii, face pe taximetristul particular în plin comunism, apoi face comerţ ilegal cu carne ş.a.m.d. Acţiunea romanului se încheie, ca un imens arc peste timp, după revoluţia din 1989, eveniment ce-l găseşte bătrân şi obosit pe Tudor, el uitând mereu că trăieşte în altă lume, în alte vremuri.
Destinul lui Tudor este unul exemplar pentru un personaj de roman din România a două timpuri diferite, în numai 150 de pagini autoarea surprinzându-l în evoluţie, apoi în decădere socială, fizică, morală, aceasta marcând finalul: „Respiră greu… Imaginile se suprapun lent, sau din ce în ce mai rapid, ca într-un film mut. Chipuri, culori şi mai ales case… Întâia, cea din Glodeni… Mama, bunica, fraţii… Dimineaţa crudă, când frigul îi muşca lacom trupul de adolescent firav… Primul drum spre Bucureşti… Matei şi prăvălia lui… Casa din strada Rahovei… Case şi terenuri… O luptă continuă… Să învingă, să guste victoria… Oameni şi timpuri amestecate, băutură ameţitoare care, nu de puţine ori, i-a creat iluzia unor apropieri… Din nou drumul singuratic, cărarea trasată într-un peisaj arid… Aproape nu-şi mai simte inima… Un fir plăpând de gând abia mai tresare la stimuli haotici. Secundele se succed într-o cădere lentă… Încă un zvâcnet al inimii, menit să-i provoace durerea… Abia ce-o îngropase (pe soţie; n.DAD), uitase şi se simţise uşor ca un fulg… Urechea înregistrează un susur, ceva ce-i aminteşte de lacrimi… Mâinile strânse peste pătură simt gustul sărat al picăturilor de lacrimi…”
Roman tipic „de personaj”, aici de personaj traversând România de la burghezie la comunism şi înapoi la capitalism, Între timpuri este o carte care se citeşte cap-coadă, aproape ca o povestire.