duminică, 23 octombrie 2011

Probabil

Viaţa şi moartea mişună cumva peste tot. Nici cârciuma nu mai e un loc în care acestea să nu se împletească teoretic şi practic, ca să folosim limbajul din economia politică socialistă. Mai nou, parastasele, mai ales la oraş, se ţin în cârciumă. Se unesc rapid câteva mese, se pune coliva în mijloc, se aduc păhăruţe şi colaci...
Săpătămâna trecută, în cârciumă de Cluj, Muri (vorbesc pentru cunoscători) a văzut o asemenea scenă. Cu partea ei insolită. După ce s-a aşezat totul pe masă, preotul burtos şi roşu la faţă a ţinut o scurtă predică: "Întristată adunare, l-am condus la loc cu verdeaţă pe robul lui Dumnezeu Vasile. Nu trebuie să vă temeţi de moarte, oamenii toţi sunt muritori, probabil că şi eu!"
Iar întristata adunare nu s-a mai temut, a deşertat păhăruţele cu pălincă şi s-a resemnat cu ideea că e muritoare, în totalitatea ei şi pe indivizi.

5 comentarii:

Fleur spunea...

,,Despre moarte se poate vorbi viu.Orice pas facut in viata este un pas facut in moarte''.(Cioran)
,,De dragoste si de moarte trebuie sa fim intotdeauna pregatiti''.(Marin Preda)
,,Viata inseamna mici transformari.Moartea inseamna miscare vesnica''.(Dumitru Augustin Doman)
cu alte cuvinte...si pomana e un chef...

Augustin spunea...

La români zic zau ca da, pomana e un chef!

corneliu dimovici spunea...

Că preotul este numai "probabil muritor", este o chestie pe cinste!!
Moartea este de fapt finalitatea tuturor existenţelor şi pentru Liszt, viaţa era preludiul morţii. Moartea este prăbuşirea, decăderea conştiinţei umane, finalul şi pt. asta nici nu ar trebui să ne batem capul cu acest sfârşit obscen, pe care religiile încearcă să-l prezinte ca o răsplată pt. păcatele şi meritele vieţii. Cine a văzut sute de oameni murind, înţelege! Cornel

Augustin spunea...

Lucrurile aşa stau. Părintele nici n-a spus cele de mai sus cu umor, cum a zis altcineva, că noi ştim că oamenii sunt nemuritori, dar din păcate nu ştim cum să le-o spunem celor care au murit.

Popa 130-Transformat spunea...

Asa e Domane;
viata inseamna mici transformari.

Un exemplu e si prea-cinstita-preotime .Transformari mici in fiecare secunda .

Am vazut undeva la o ferma o masina electrica facea dopuri de tisa pentru sticle de soi: poc-poc-poc...unu pa secunda.0,10 euro bucata. Zi si noapte.

Asta seara la Realitatea TV-stiri aducerea moastelor Sf. Andrei p-acolo unde se face catedrala intr-u mantuirea neamului.
Neam fudul.

In prim plan cadru, un convoi de limuzine negre .Luxury. In fereastra a doua un reporter de genul feminin isi varsa plamanii in microfon :
" Iatapeste zecemii-omultime-pestetot a venit sa vada niste moaste ".

M-am gandit si la reteaua hidrografica de la izvoare pana la varsare .

Am zis : drace toate masinile guvernului -parlamentu'-presedintia au venit aci.

Cu microfonul catre un copil da vr'-o 11-12 ani :
-tu de ceai venit aici ?!
Dupa ce-nghiti bucata de mar:
- ca sa-l vad pa Sfantu Petru.

Mai intreaba o femeie care bolboroseste ceva aratand catre kilometrii de tarabe [ exclsiv organizate de prea-cinstita-preotime] cartulii si mii de suveniruri .Urmeaza s'-un lesin .

Camera pe limuzine din care ieseau precum lumea la metrou, preotii. Scrobiti, impecabili.