marți, 19 august 2008

AIGLEMONT, JULIE D'

Este personaj în Femeia de treizeci de ani, Ursule Mirouet, Bal la Sceaux, Moş Goriot, Salonul de vechituri.

Personaj principal în Femeia de treizeci de ani, Julie d'Aiglemont, născută Chastillonest, este prezentată de romancier în evoluţie, începând din 1813, pe parcursul celor şase povestiri, până la moarte.

În 1813, Julie merge cu tatăl său să vadă o paradă a trupelor lui Napoleon. Era mărunţică, vioaie, cu un păr negru ce încadra o faţă albă, adesea îmbujorată, cu ochi negri şi migdalaţi, "adumbriţi de nişte sprâncene delicat arcuite, mărginiţi de gene lungi şi scăldaţi într-o lumină pură". La paradă, îl vede pe verişorul ei, colonelul Victor d'Aiglemont de care este îndrăgostită. Tatăl său, care-i înţelege sentimentele, încearcă să-i tempereze dragostea pentru colonel, explicându-i şi prevestindu-i că nu se va putea aştepta decât la nefericire de la un asemenea om. Sfaturile bătrânului duce n-au avut niciun efect, dacă în 1814 Julie este deja soţia colonelului şi se află la Tours, locuind o perioadă la o rudă de-a lui Victor. Chipul ei, "încă gingaş, nu mai avea culorile trandafirii care îi dădeau altădată o strălucire aşa de frumoasă". Dimpotrivă, "viaţa părea stinsă" de pe faţa ei, iar sub pleoape, se arătau câteva umbre vineţii pe obrajii obosiţi. La Tours, îl cunoaşte pe lordul (Arthur)Grenville, care-i face discret curte, dar căruia nu-i este prezentată. Trasă de limbă de mătuşa colonelului, Julie recunoaşte că nu-l mai iubeşte pe soţul ei, că mai curând ar dori să-i fie soră decât soţie, prietenă decât iubită, iar căsătoria ei o consideră total nereuşită.

Începând din 1819, starea ei sufletească e tot mai proastă. Suferă în tăcere, iar generalul nu observă nimic, sfâşierile ei lăuntrice rămân "fără glorie". În 1820, Julie descoperă că e înşelată de Victor cu doamna de Serizy. Acceptă totuşi să meargă într-o seară în salonul acesteia şi chiar e strălucitoare prin toaletă şi prin talentul muzical. În acea seară, lordul Grenville îi cere lui Victor să-i permită să se ocupe de boala soţiei lui. Astfel, un an întreg, cei doi soţi, împreună cu lordul Grenville, au stat la Aix, apoi pe ţărmul mării, la Rochelle. În tot acest timp, Julie şi lordul se iubesc în taină, platonic, fără a-şi mărturisi sentimentele decât în 1821, când marchiza îi cere medicului ei să părăsească Franţa, iar ea va fi ca şi văduvă, căsnicia-i devenind formală, păstrând însă o amintire curată sentimentului faţă de Arthur. Şi chiar se poartă rece cu marchizul, care e tandru, , blând, pocăit. După doi ani de asemenea viaţă, într-o zi, când marchizul pleacă la vânătoare, Julie e vizitată de lordul Grenville care nu plecase din Paris şi care în tot acest timp o urmărise, îndrăgostit din umbră. Dar Victor se întoarce pe neaşteptate şi e cât pe ce să-i surprindă pe cei doi.La scurt timp, Arthur moare, fiind o victimă a iubirii.

La sfârşitul anului 1820, marchiza se stabileşte la castelul Saint-Lange din câmpia cuprinsă între Moret şi Montereau. Se claustrează şi suferă în taină după iubirea neprihănită dintre ea şi Arthur.

La treizeci de ani. Julie revine în societate strălucind în momentul în care are treizeci de ani. Era frumoasă, "cu toate că avea trupul cam prea plăpând şi de o gingăşie exagerată", dar "cel mai mre farmec provenea de la faţa ei al cărei calm exprima o neasemuită profunzime sufletească". Cu o privire "plină de strălucire, dar care părea umbrită de o îngândurare statornică", cu pleoapele "mai tot timpul coborâte sfios spre pământ", cu o tristeţe profundă pe chip, ea era o femeie "gingaşă şi tăcută". Cu păr lung, "palidă şi cu desăvârşire albă", cu pielea "de o fineţe uluitoare", Julie "vădea o sensibilitate profundă". Apoi, avea un gât graţios care-i dădea capului "o vagă asemănare cu magneticile unduiri ale şarpelui". În sfârşit, înfăţişarea marchizei era "în armonie cu îngândurarea ce-i domina întreaga fiinţă". Dar, acum îl cunoaşte pe Charles de Vandenesse cu care are o legătură de dragoste. Devine o Juliette.

Acum, însă, Julie/Juliette suferă o dramă: fata ei cea mare îl împinge accidental pe frăţiorul ei într-un râu şi acesta se înneacă.

La treizeci şi şase de ani, marchiza "mai păstra încă o frumuseţe datorată rarei perfecţiuni a trăsăturilor chipului" şi se afla în centrul unui fermecător tablou de familie, cu generalul spunând anecdote moralizatoare fiului cel mare, cu copiii cei mici jucându-se nevinovaţi în salon, cu fiica cea mare lucrând la gherghef. Dar, această pace familială este ruptă brusc de un asasin apărut pentru a scăpa de poliţia aflată pe urmele lui şi care fascinează pe toată lumea cu privirea lui pătrunzătoare. Cucerită de acest farmec, Helene, fiica marchizei, pleacă împreună cu tânărul criminal.

Bătrâneţea unei mame vinovate se intitulează ultima parte a romanului, în care Julie d'Aiglemont are vreo cincizeci de ani, părând însă mai bătrână. E anul 1844 şi doamna d'Aiglemont, după ce-şi pierduse soţul şi încă trei copii, locuieşte la ultima ei fiică, contesa Moina de Saint-Hereen căreia îi dăduse toată averea, ea oprindu-şi doar o rentă viageră. Trăieşte retrasă, nu iese mai deloc în lume, iar fiica ei o neglijează şi o ignoră. La un moment dat, asistă neputincioasă la o legătură de iubire dintre Moina şi şi Charles de Vandenesse, legătură egală cu un incest, având în vedere că cei doi tineri sunt, de fapt, fraţi vitregi. Julie d'Aiglemont moare nefericită.

Un model pentru J.d'A a fost descoperit de exegetii balzacieni în persoana marchizei Henriette de Castries. În ceea ce priveşte destinul de mamă nefericită al Juliei, aceiaşi exegeţi au descoperit similitudini cu destinul mamei lui Balzac.

"În seria tipologică a femeilor mal mariees, atât de frecvent întâlnite în Scenes de la vie privee, care explică valoarea arhetipală şi simbolică a acestui personaj în opera lui Balzac" (Angela Ioan).

În celelate romane enumerate la începutul articolului, Julie d'Aiglemont e doar evocată.

7 comentarii:

Anonim spunea...

MOLUSCA ESTI TU, DOMANE-NU AI CURAJ SA-TI RECUNOSTI PROPRIA-TI RATARE,LASA-NE CU BALZAC,CE SCRII TU E RATAREA UNUI PROVINCIAL CARE S-A VISAT MARE.IAR IN ACEST DICTIONAR DE PERSONAJE TE-AI PRINS SI TU TANAR-BATRAN SCRIITOR CU PAHARELUL DE BERE IN MANA...CE NE-A DERANJAT A FOST REACTIA TA DE MITOCAN FATA DE EVENTUALII CITITORI PE CARE NU-I PREA AI!IN REST SUCCES IN DEFULARI SI LA(MAI) MULTI IEPURI!

Anonim spunea...

LIMAXUL ROSU SI VERDELE DOMAN-DAR PARI CAM USCAT NASPETE!DOMANE,CE FACI IN BECI? MA CAZNESC SA FUT DOI MELCI...ZAU,NU LIMACSI?

Anonim spunea...

julie il roaga pe doman-Dictionatul personajelor lui balzac,copie lesinata dupa dictionarul lui v.cristea despre dostoievski...ce papagal motat vous etes,n'est pas?(compilatie te halesc,zise doman,cu pipa-n gura)

Anonim spunea...

da,mama cenzura

Anonim spunea...

nu fi suparat pe tineri-ei sunt,sunt mai buni ca tine si au cititori! tu ai fost un prapadit compilator si asa vei sfarsi,n-ai talent,dar orgolii cat cuprinde,iar ca brbat esti nasol,naspete,oribil...de adi dela Pitesti

Anonim spunea...

wasile doman-sunt mare,am luat premiul 3 la floarea din gradina...si inca ceva mi-am facut si un cotet de scriitor...cam de doua saptamani sa moara contabilul-dirijor jean dumitrascu de ciuda...

wasile spunea...

frustratule anonim, baga si tu acolo macar un nick! si argumenteaza-ti spusele, mai nadie!