Înainte de paşti, primul ministru al României face o remarcă nu de guvernant principal, ci mai curând de cetăţean revoltat şi neputincios: magistraţii au întrecut orice măsură în materie de salarii. Când românul de rând are leafă de 300-400 de euro, magistratul depăşeşte 5000 uneori, de parc-ar trăi îm Belgia sau Luxemburg. Metoda de mărire a salariilor e pe cât de simplă, pe atât de eficientă şi infailibilă. Un grup de judecători dă statul în judecată pentru nerespectarea legii salarizării, iar un alt grup de judecători îi dă câştig de cauză fără a sta pe gânduri. Ultima găselniţă a doamnelor şi domnilor în robă se referă la sporul de stres în cuantum de cincizeci la sută, iar oamenii (haini!) sunt scandalizaţi.
În ce mă priveşte, chiar dacă nu contează deloc părerea mea, cred că judecătorii îşi merită banii. Păi, să trânteşti procese(le), să trimiţi după gratii oameni nevinovaţi şi, invers, să scoţi basma curată marii rechini care au făcut praf economia ţării, asta nu înseamnă stres? Nu mai au şi ei - că oameni sunt, orişicât - nopţi de insomnie? Nu trebuie compensate cu bani de la buget?
Dar să iei un miel, un purcel, o maşină, un plic cu bani drept şpagă? Ei, nici ăsta nu e stres? Dacă apare cineva (cine?!) şi te prinde cu banii sub robă? Nu-ţi pui cariera în primejdie, ba chiar libertatea? Ce mai înseamnă cincizeci la sută spor de stres? Hm, o nimica toată, o mizerie! De aceea cred că ar trebui să primească şi mai mult. Să li se dea, de pildă, salariu echivalent cu o sută de salarii medii pe economie la care să li se aplice şaptezeci şi cinci la sută spor de stres! Să ştie omul (în robă neagră, purpurie, după caz...) că merită să rişte trântirea proceselor după bunul plac şi răul interes sau să încaseze o şpagă consistentă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu