Cartea neagră

Pe tăpşanul din visul tău începe a se face întuneric. Ciulinii sunt tot mai deşi, tot mai stufoşi. Cerul încă roşu se uneşte cu vârful ciulinilor uscaţi, iar liniştea e deplină. Într-un luminiş al marelui arici care e tăpşanul căptuşit cu ciulini te întâlneşti cu un ins înalt, ciolănos, cu o barbă albă ca o blană de iepure. Seamănă cu prietenul tău Marian Drăghici. Se opreşte la un pas înaintea ta, te priveşte de la cei doi metri şi jumătate ai înălţimii sale cu un amestec de duioşie şi voioşie şi-ţi zice: "Ei, ai venit? Te-ai hotărât? Hm! Veşnicie plăcută! Ia, să ai ce citi pe drum!" îţi mai zice, întinzându-ţi o groasă carte cu file negre. Hm! Veşnicie plăcută cu o mie de pagini de carte neagră.