Dintr-un spot publicitar la TV, dar pe care-l aud şi la radio când sunt în trafic, aflu că eu, românul de rând, şi o bancă comercială (scuze pentru cacofonie) gândim la fel. Hm! Mie nu mi s-a părut niciodată că am gândit la fel, dar acum cu atât mai puţin.
La începutul anilor 90, îmi trebuia ca aerul un credit să-mi cumpăr un apartament, măcar o garsonieră. Dar banca respectivă m-a refuzat sistematic, băgându-mă într-un cerc vicios: să ipotechez o casă, ceva, dar nu un teren! Păi, dacă aveam casă, mai solicitam eu credit pentru garsonieră, garsonerie, garsobucătărie...? Asta înseamnă că gândeam la fel? Li s-o fi părut bancherilor, mie - nu! Acum îmi trimite hârtii acasă prin care îmi scrie că-mi oferă un credit de 30-40 de mii de euro. Pe care eu nu-i vreau nicicum.
Acum, la aceeaşi bancă m-am dus să fac un depozit pe câteva luni. Înainte de a-i da eu numerarul băncii, funcţionara mieroasă(cu un salariu de şapte virgulă şapte ori mai mare decât al meu) mi-a dezvăluit faptul că am un cont de acum 12 ani (mort, de altfel, cu un rest de vreo jumătate de euro pe el) şi că trebuie să plătesc nu mai ştiu câte sute de mii comision pentru că mi l-a administrat. Ca să vezi!
Am făcut apoi depozitul de care vorbeam, câteva sute de milioane vechi. Când am mers la scadenţă să-l desfiinţez, am constatat - vesel, ca să nu mă sinucid - că în dreptul rubricii dobândă se putea scrie liber praful de pe tobă. După ce că nivelul dobânzii e sub cel al inflaţiei, după ce banca îşi reţinea comisionul obraznic de mare, statul lui Tăriceanu îşi mai lua 16 la sută impozit, eu mai rămâneam cu zero virgulă ceva.
Urcând în maşină în faţa băncii, radioul îmi reamintea că...gândim la fel! Adică, banca şi cu mine gândim la fel. Doamne fereşte! Ea îşi face un program ştiinţific cum să mă jupoaie, iar eu un proiect disperat cum să scap cu pielea pe mine. Gândim la fel? Ba pe-a mamei lor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu