Alexandru Andriţoiu nu va rămâne în istoria literaturii ca un mare poet, deşi era un mare talent. Va rămâne sigur, însă, ca erou de anecdote literare; de-ar fi să amintim doar două. Cea mai faimoasă este desigur cea în care poetul a plecat în oraş(în Bucureşti) la sfârşitul anilor 60, s-a întâlnit pe stradă cu un influent personaj din Comitetul Central al PCR care l-a dus direct la Oradea şi l-a instalat redactor şef la noua serie a revistei "Familia" unde în 1866, exact cu o sută de ani mai devreme, debuta Eminescu. De acolo a sunat-o pe soţia sa care-l aştepta de trei zile cu pâinea pentru a mânca tocăniţa menţinută călduţă.
La vreun deceniu după această întâmplare, o alta a fost subiect de bârfă amicală la restaurantul scriitorilor de pe Calea Victoriei 115, unde eu însumi am auzit-o.
Într-o seară, ieşit în oraş după buclucaşa pâine, a ajuns la restaurantul din Gara de Nord a Capitalei. Acolo, programul era prelungit, nu precum cel din oraş(e) care se încheia musai la 22:00. S-a aşezat la o masă cu o vodcă Stalinskaia în faţă. La puţin timp, cu acordul său, s-a aşezat la masa lui un călător. Au discutat şi au băut până după miezul nopţii. La un moment dat, când vodca-şi făcuse efectul, companionul l-a întrebat de unde e. Iar poetul Andriţoiu, prietenul de tinereţe al poetului Labiş, i-a răspuns că de la Vaşcău. Vaşcău era orăşelul său natal din Bihor, dar el locuia de peste treizeci de ani la Bucureşti. Din această neînţelegere, tovarăşul său conjunctural de pahar l-a condus la un tren care avea cap de linie Vaşcăul. Şi acolo s-a trezit a doua zi Andriţoiu, cu o oră înainte de prânz, în timp ce răbdăduria soţie îl aştepta cu pâinea acasă.
Alte şi alte anecdote picante au circulat în viaţa literară în legătură cu Al.A. Dar important este că el a făcut o redacţie selectă la "Familia", cu scriitori şi filosofi celebri, căliţi în puşcăria politică, în special cu membri ai Cercului de la Sibiu: Radu Enescu, Ion Negoiţescu, Nicolae Balotă, Ştefan Aug.Doinaş, Ovidiu Cotruş... La care s-au adăugat pe parcurs mai tinerii Gheorghe Grigurcu, apoi Al.Cistelecan, Ion Simuţ, Ioan Moldovan etc.
Al.Andriţoiu nu rămâne ca un poet mare, dar istoria literară va trebui să consemneze faptul că în cele două-trei zile dintr-o lună în care mergea la Oradea, la şedinţa de sumar, vedea numărul de revistă în şpalt, îi aprecia valoarea şi lăuda echipa. Echipă care-l întreba cu îngrijorare: cum va trece revista de cenzură? Iar el confecţiona ambalajul, prima pagină adică, pe care-o orna cu cu o poezie proprie dedicată partidului sau chiar secretarului său general şi cu o poză adecvată, plus un editorial în limbă de lemn de paltin. Era taxa vamală pe care şi-o asuma Al.A. de dragul revistei substanţiale. Spre deosebire de acum, atunci prima pagină era banală şi interiorul profund.
Nu e de lăudat neapărat politica editorială a poetului Al.A., mai ales în zilele noastre. Dar acesta este adevărul pe care istoria literară îl va consemna. Textele grele din arhiva revistei o impun. Dincolo de anecdotele despre poet, precum versurile conjuncturale comise de Mihail Sadoveanu cel bătrân, văzându-i zilnic pe cei doi tineri elevi ai Şcolii de literatură cu localul pe Şoseaua Kiseleff, actualul sediu al PSD: "Toată lumea bea cu ţoiu/Numai Labiş cu-Andriţoiu!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu