luni, 11 februarie 2008

Scurgerea lucrurilor spre marea cea mare

Obosite, lucrurile se scurg, ca-ntr-un vid controlat, spre odihna supremă.
O frunză pluteşte după altă frunză până-n groapa mâzgoasă şi atotcuprinzătoare, levitând în boarea dimineţii.
Un leu bătrân şi blazat îşi plimbă oasele sleite spre Marea Morţii. Prin blana roasă deja i se vede albul ciolanelor.
Agitat, căutând te miri ce pe întinderea de nisip, omul nu are timp să vadă cum malurile mării celei (mai) mari se apropie de el şi să-l trimită la odihna absolută.

Niciun comentariu: